Elevii din opt gimnazii din țară, dintre care șase din nordul țării, vor susține repetat un examen, după ce Ministerul Educației și Cercetării a identificat că, în timpul acestuia, copiilor le-au fost oferite răspunsurile la test. Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a declarat că directorii instituțiilor vizate riscă demiterea din funcție, iar asistenții la examen riscă același lucru. Elevii vizați vor trebui să susțină repetat examenul de clasa a noua în cadrul sesiunii suplimentare, transmite SafeNews.md cu referire la tvn.md.
În raionul Florești au fost identificate patru gimnazii. Directoarea de la școala din satul Putinești a refuzat să vorbească cu jurnaliștii, însă localnicii au spus că elevii singuri trebuiau să scrie acest examen.
O altă instituție vizată din raionul Florești este gimnaziul din Prajila. Oamenii de aici consideră că, în ziua de azi, copiii sunt atrași de gadgeturi, iar învățătura e pe plan secund.
Președintele raionului Florești susține că încă nu a văzut probele, dar persoanele care se vor găsi vinovate vor fi sancționate.
Gimnaziile vizate în ancheta ministerului sunt din localitățile Putinești, Prajila, Ștefănești, Trifănești din raionul Florești, Hâjdieni din raionul Glodeni, Jevreni din raionul Criuleni, Cârnățenii Noi din Căușeni și un gimnaziu din Cupcini, raionul Edineț.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.