Acasă Diverse Primul zbor privat în jurul Lunii a fost anulat: Motivul

Primul zbor privat în jurul Lunii a fost anulat: Motivul

0

Miliardarul japonez Yusaku Maezawa a anulat misiunea „dearMoon”, care ar fi constituit primul zbor spațial privat în jurul Lunii, informează Reuters.

Echipa adunată de Maezawa avea ca obiectiv inițial un zbor circumlunar cu celebrități la bord până la finele anului trecut, însă acest lucru a devenit „nefezabil”, se spune într-o declarație pe site-ul misiunii „dearMoon”, scrie hotnews.ro.

„Fără certitudinea unui grafic clar pe termen scurt, cu inima strânsă, dl. Maezawa a luat decizia inevitabilă de a anula proiectul. Ne cerem scuze pentru acest deznodământ tuturor celor care au sprijinit acest proiect și care au așteptat cu nerăbdare acest demers”, se spune în declarație.

Într-o postare separată pe site-ul misiunii, Maezawa a sugerat că anularea a fost cauzată de nesiguranța legată de dezvoltarea proiectului, spunând că a semnat contractul în 2018 în baza presupunerii că lansarea va avea loc la finele anului 2023.

„Este un proiect în dezvoltare, dar rămâne nesigur când Starship poate fi lansată. În această situație, nu-mi mai pot planifica viitorul și mă simt prost să țin membrii echipajului să aștepte, de aici decurgând decizia dificilă de a anula misiunea pe moment”, a spus Maezawa.

Compania Space X a lui Elon Musk l-a desemnat, în 2018, pe Maezawa, excentricul fondator al magazinului online de haine ZOZO Inc 3092.T, drept primul pasager privat al său. Trei ani mai târziu era primul vizitator privat al Stației Spațiale Internaționale după mai bine de un deceniu, el ajungând cu o rachetă Soiuz.

În 2022 Yusaku Maezawa a anunțat că starul K-pop TOP și DJ-ul Steve Aoki vor fi printre cei opt membri ai echipajului pe care intenționa să-i ia la bordul misiunii dearMoon. În noiembrie anunța că misiunea în jurul Lunii va fi amânată până la finele acestui an sau chiar pentru mai târziu.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.