Un moldovean, reținut în Italia după ce a încercat să-și sugrume fratele

Redacția SafeNews

Un cetățean al Republicii Moldova în vârstă de 30 de ani, rezident în Ghilarza, în provincia italiană Oristano, a fost reținut de carabinierii italieni pentru că ar fi încercat să-și omoare fratele mai mare.

Potrivit presei italiene, în noaptea de 12 spre 13 aprilie curent, în urma unui conflict, bărbatul în vârstă de 30 de ani a încercat să-și sugrume fratele în vârstă de 36 de ani.

Tentativa a eșuat datorită rezistenței opuse de fratele mai mare, care a sesizat oamenii legii. Ulterior, tânărul de 30 de ani și-a atacat din nou fratele, în prezența oamenilor legii, agresându-i și pe aceștia. 

PUBLICITATE

Drept urmare, acesta a fost reținut, fiind pus sub acuzație pentru tentativă de omor și rezistență în fața polițiștilor.