Primarii și consilierii locali și raionali ai Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) din Ocnița cer demisia deputatei Victoria Cazacu, a cărei fiică este cercetată într-un dosar de corupție, la Aeroportul Internațional Chișinău.
Astfel, aleșii locali au publicat o scrisoare în care anunță retragerea sprijinului politic pentru Victoria Cazacu ajunsă în Parlament pe listele PAS.
„Respectăm prezumția de nevinovăție a persoanei, până la pronunțarea unei hotărâri de judecată, dar asemenea cazuri subminează eforturile de a combate corupția, prejudiciază imaginea organizației teritoriale Ocnița a PAS, din acest motiv, retragem susținerea politică Victoriei Cazacu și îi cerem în mod colectiv să-și dea demisia și să-și depună mandatul, pentru a nu exista suspiciuni pe perioada anchetei și până la pronunțarea unei decizii de judecată pe acest caz”, se arată în scrisoarea aleșilor locali PAS de la Ocnița.



