Un bărbat, presupus a fi cetățean moldovean, este învinuit că ar fi adus explozibil, în icoane, în Rusia. Acesta a fost arestat pentru două luni, scrie RIA Novosti.
S-a stabilit că bărbatul ar fi transportat explozibili în icoane ortodoxe și ustensile bisericești din Ucraina către Rusia prin țările UE, potrivit serviciilor ruse, și a fost pus sub acuzare, scrie newsmaker.md.
La data de 1 februarie, o instanță din Federația Rusă a decis ca bărbatul să fie arestat pe o perioadă de 10 zile. Ulterior, măsura a fost prelungită pentru două luni.
Învinuitul, Dmitrii Gratii, are atât cetățenie rusă cât și una străină. Potrivit sursei, bărbatul ar avea cetățenie moldovenească. Aceasta s-a dedus din declarația bărbatului, că a acceptat marfa în țara vecină a Moldovei, în România. Totodată, microbuzul bărbatului de model Mercedes avea „plăcuțe de înmatriculare neutre”, care erau eliberate pentru transportatorii internaționali în Transnistria, a comunicat sursa.
La data de 2 aprilie, Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a anunțat că a împiedicat încercarea de a introduce în țară bombe ascunse în icoane și alte ustensile bisericești. Serviciile ruse declarau că bombele au fost transportate în Rusia din Ucraina prin țările UE și au fost descoperite la granița letono-rusă. Marfa ar fi urmat următorul traseu: Ucraina – România – Ungaria – Slovacia – Polonia – Lituania – Letonia – Rusia. Se menționa că au fost descoperite și confiscate 27 de dispozitive explozive improvizate camuflate în icoane și gata de utilizare, 70 de kilograme de explozibili din plastic de mare putere produse industrial, 91 de detonatoare electrice și părți ale împușcăturii RPG-7.


