Consiliul Audiovizualului anunță că în următorii cinci ani, compania britanică Kantar Media va măsura cotele de audiență TV și a celor de piață din R. Moldova.
Potrivit CA, compania britanică a câștigat licența în urma unui concurs la care a participat și o companie germană, menționând că licența oferită companiei britanice nu obligă televiziunile și alți beneficiari ai măsurării audienței din R. Moldova să încheie contracte cu Kantar Media.
„În cazul în care, în următorii cinci ani, beneficiarii măsurării audienței TV din Republica Moldova (canalele TV, agențiile de publicitate, furnizorii de publicitate sau o organizație care va fi creată pentru a reprezenta interesele televiziunilor, caselor de vânzări și agențiilor de publicitate) vor fi asigurați integral cu sursele de finanțare suficiente pentru a acoperi oferta financiară prezentată de către Kantar Media, aceștia vor notifica Kantar Media cu privire la aceste circumstanțe și vor începe procesul de încheiere a contractului (sau contractelor) respectând condițiile prezentate de Kantar Media în cadrul licitației”, anunță CA.
Desemnarea Kantar Media drept câștigător al concursului nu dă naștere niciunor obligații, inclusiv de ordin financiar, care ar putea fi puse în sarcina Comisiei de concurs, membrilor acesteia, beneficiarilor sau potențialilor beneficiari ai serviciilor de măsurare a cotelor de audiență și a cotelor de piață, oricăror autorități publice sau statului Republica Moldova. Orice obligații vor izvorî exclusiv din prevederile contractelor care vor fi, eventual, încheiate între furnizorul rezultatelor măsurărilor și beneficiarii serviciilor de măsurare.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.