Organizația Teritorială din Cahul a Partidului Democrat a anunțat că părăsește formațiunea. Membrii OT au anunțat că pleacă din partid în semn de dezacord și dezamăgire față de decizia PDM de a-i exclude din formațiune pe deputații Eugeniu Nichiforciuc și Vladimir Andronachi.
De asemenea, membrii organizației declară că îl susțin pe deputatul Vladimir Andronachi, după ce acesta a anunțat că se retrage din fracțiunea PDM, iar ulterior formațiunea l-a exclus de tot din partid.
Amintim că ieri dimineață deputatul Vladimir Andronachi a anunțat că se retrage din fracțiunea Partidului Democrat, dar rămâne în formațiune. Ulterior, PDM s-a întrunit în ședință unde au decis să îi excludă din partid pe deputații Vladimir Andronachi și Eugeniu Nichiforciuc.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.
De atata !
Tara arde, da Porcii se cheaptana !
Asa a facut candva chirtoaca si Iuda ghimpu,
Asa continua sa faca acum si ivan chicu !
Au supt si mananca impreuna cu Porcu !