În punctul de trecere a frontierei comun Palanca-Maiaki-Udobnoe a avut loc întrevederea bilaterală între conducerea Poliției de Frontieră a Republicii Moldova și cea a Serviciului Grăniceresc de Stat al Ucrainei. Ocazie, în care a fost reconfirmată dorința unei colaborări continue și consolidate între cele două autorități de frontieră.
În cadrul întrevederii a fost semnat Planul de Cooperare pentru perioada 2024-2025, marcând astfel un angajament pentru intensificarea parteneriatului în domenii importante ale misiunilor la frontiera comună.
Colaborarea va viza mai multe activități menite să îmbunătățească securitatea la frontiera moldo-ucraineană, concentrându-se eforturile împotriva migrației ilegale, a contrabandei și a altor ilegalități transfrontaliere.
Discuțiile au abordat aspectele de coordonare și schimbul de informații pentru un control mai eficient la frontiera de stat. De asemenea, s-a subliniat importanța dezvoltării unei abordări comune în analiza de risc, cu scopul de a identifica și preveni amenințările la adresa securității frontierei moldo-ucrainene. A fost accentuată necesitatea unei acțiuni conjugate pentru contracararea migrației ilegale prin implementarea unor măsuri eficiente și coerente.
Șefii celor două autorități de frontieră, Ruslan Gălușcă și Serhii Deineko au convenit asupra dezvoltării cooperării la frontiera comună, beneficiind de susținere reciprocă în diferite situații.
De asemenea, oficialii au analizat activitatea în punctele de trecere a frontierei, operate în comun de partea moldoveană și cea ucraineană, inclusiv activitatea de patrulare comună și rezultatele acestor acțiuni după reluarea lor la frontieră.
Ambele delegații sunt hotărâte să colaboreze pentru a asigura un mediu sigur și stabil în regiune.
Foto: Border.gov.md






! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.