O tragedie s-a produs, marți, în stațiunea de schi Hochoetz din Tirol, Austria, unde cel puțin patru persoane au fost grav rănite, în urma prăbușirii unei telecabine. Echipajele de salvare au intervenit imediat.
Accidentul tragic s-a petrecut în jurul orei 10:20, când un copac a căzut peste cablul purtător al telecabinei, declanșând prăbușirea acesteia, notează Știri Diaspora, transmite SafeNews.md cu referire la adevarul.ro.
Incidentul a avut loc între pilonii al optulea și al nouălea ai telecabinei Acherkogelbahn. Elicopterele serviciilor de urgență au fost trimise la locul incidentului pentru a evacua persoanele rănite și pentru a coordona operațiunile de salvare.
Experții investighează acum cauzele exacte ale prăbușirii telecabinei. Deși se exclude o defecțiune tehnică, în acest moment, autoritățile doresc să stabilească cu precizie ce a dus la tragicul eveniment.
Presupunând că nu a fost prezent un vânt puternic în momentul prăbușirii, instalația, care cuprinde aproximativ 60 de cabine, va fi închisă pentru o perioadă nedeterminată.
Autoritățile locale au subliniat că desprinderea unei cabine, chiar și în condițiile căderii unor copaci, este considerată un accident neobișnuit.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.