Vasile Cherdevară este locuitor al orașului Edineț de mai bine de 40 de ani, care conduce o afacere de familie în domeniul agriculturii. Fiind parte a acestui sector de 25 de ani, a învățat să aplice la fonduri europene, pentru a valorifica suportul oferit de Uniunea Europeană.
În ultimii ani, agricultorul a reușit să observe impactul investițiilor Uniunii Europene în Edineț. Proiectele de infrastructură finanțate de UE au transformat orașul într-un loc modern și confortabil.
Datorită investițiilor europene, în Edineț au fost construite noi sisteme de canalizare, apeducte, trotuare și un parc industrial, au fost instalați piloni de lumină și reparate mai multe instituții de învățământ.
Vasile Cherdevară observă cu mândrie aceste transformări: „Orașul Edineț este mai luminos acum, avem piloni de lumină și chiar încercări de a produce energie regenerabilă: panouri fotovoltaice și cazane pe biomasă. Tot prin proiecte europene, avem renovate școli și grădinițe în Edineț, au fost dotate cu mobilier, au fost instalate sisteme de încălzire și construite terenuri de joacă. Copiii noștri au acum condiții favorabile – pot crește și se pot dezvolta într-un mediu european!”, afirmă agricultorul.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.