Acasă Justiţie DOC// Fostul premier, Ion Sturza și alți foşti demnitari ar putea fi...

DOC// Fostul premier, Ion Sturza și alți foşti demnitari ar putea fi cercetaţi penal pentru trădare de Patrie

0

Centrul Naţional Anticorupţie a pornit un dosar penal de proporţii, care i-ar putea aduce pe banca acuzaţilor pe mai mulţi foşti funcţionari care au deţinut funcţii înalte, începând cu anul 1995 transmite SafeNews.md cu referire la crime-moldova.com.

Dosarul a fost pornit în baza artcolelor penale pentru trădare de Patrie, abuz în serviciu, depăşirea atribuţiilor de serviciu şi se prevede de a fi cel mai de rezonanţă dosar din istoria Republicii Moldova.

Potrivit ordonanţei de începere a urmăririi penale, cauza penală se referă la stuaţia privind aprovizionarea Republicii Moldova cu gaze naturale.

Dosarul are la bază un Raport de audit al Curţii de Conturi, aprobat prin Hotărârea nr. 56 din noiembrie 2022. În document este elucidat cum pe parcursul anilor Republica Moldova s-a făcut cu datorii enorme faţă de Rusia pentru consumul de gaze naturale şi a fost pusă într-un pericol enorm securitatea energetică a ţării.

În ordonanţa de pornire a urmăririi penale se face referinţă şi la cedarea către ruşi, contrar legii, a pachetului majoritar de acţiuni în domeniul infrastructurii strategice de transport a gazelor naturale în contul unor datorii nejustificate. Potrivit documentului, este vorba de reţelele de transport şi distribuţie a gazelor cedate de către Guvernul Republicii Moldova, în 1999, la preţuri derizorii ruşilor, în contul datoriilor către Gazprom. În perioada respectivă, Guvernul Republicii era condus de Ion Sturza. În document se menţionează că bunurile care au fost cedate urmau cel puţin să fie evaluate la preţuri de piaţă internaţionale, lucru care nu s-a făcut.

Sursele Crime Moldova susţin că pe lângă Ion Sturza ar mai putea fi citaţi de procurori foşti şefi de stat, ex-miniştri, foşti şefi de la ANRE, foşti factori de decizie de la Moldovagaz etc.

Ordonanta_pornire_sturza by Safe Marketing

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.