Au apărut noi detalii despre tragicul accident care a avut loc cu puțin timp în urmă pe traseul Chișinău -Căușeni. Din imaginile în posesia cărora au intrat reporterii Deschide.MD se vede că impactul a fost unul destul de violent, Mercedes-ul S Class fiind transformat într-un morman de fiare contorsionate.
Contactată telefonic, Mariana Bețivu, ofițerul de presă al IGP, a declarat pentru Deschide.MD că în urma impactului, șoferul Mercedes-ului, un tânăr de 25 de ani a murit pe loc, iar doi pasageri care se aflau în automobil, dintre care o tânără de aceeași vârstă cu șoferul, au fost transpotați cu diverse traumatisme la Spitalul raional Anenii Noi.
La fața locului a interveni poliția, ambulanța, dar și un echipaj de descarcerare.
Amintim că accidentul a avut loc în această seară, în jurul orei 18:30, în apropiere de orașul Anenii Noi. Potrivit martorilor oculari, automobilul s-ar fi deplasat cu viteză excesivă, când i-a sărit o roată, iar șoferul a pierdut controlul volanului. mașina a derapat de pe traseu și a doborât trei copaci de pe acostament.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.