FOTO // Seră cu marijuana, descoperită în gospodăria unui bărbat din Comrat

Redacția SafeNews

Oameni legii au reținut patru persoane din satul Cioc-Maidan, UTA Găgăuzia. Reținerea a fost efectuată în urma unor percheziții la cei patru suspecți cu vârstele cuprinse între 33 și 60 de ani.

Astfel, în rezultatul efectuării perchezițiilor, la domiciliul acestora, polițiștii au ridicat 6 kg de masă vegetală uscată și mărunțită cu miros specific de marijuana (muguri de cânepă).

De asemenea, în gospodăria unuia dintre bărbați a fost depistată o seră improvizată, special amenajată pentru creșterea plantelor de cânepă în condiții speciale. Totodată, au fost găsite și cântare pentru măsurarea cantităților mici de droguri, fapt ce confirmă realizarea acestora.

PUBLICITATE

Substanțele și obiectele ridicate au fost transmise pentru efectuarea expertizei la Centrul Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare al IGP. Valoarea totală a acestora se estimează, pe piaţa neagră, aproximativ la peste un milion de lei.

Conform legislației în vigoare, persoanele culpabile de asemenea infracțiune se pedepsesc cu închisoare de la cinci la șapte ani. 

De menționat că doi dintre bănuiți au fost judecați anterior pentru infracțiuni similare.

În continuare sunt întreprinse acţiuni în vederea stabilirii şi altor persoane care au participat la comiterea infracţiunii.

  • 1/5Seră cu marijuana, descoperită în gospodăria unui bărbat din Comrat
  • 2/5Seră cu marijuana, descoperită în gospodăria unui bărbat din Comrat
  • 3/5Seră cu marijuana, descoperită în gospodăria unui bărbat din Comrat
  • 4/5Seră cu marijuana, descoperită în gospodăria unui bărbat din Comrat
  • 5/5Seră cu marijuana, descoperită în gospodăria unui bărbat din Comrat