Situația din agricultură este destul de complicată, dar ar putea deveni și mai complicată. În cazul în care autoritățile nu vor interveni să sprijine agricultorii, aceștia vor lăsa pământurile neprelucrate.
„Este o situație destul de complicată și pentru noi ca producători este clar că nu o să fim în stare să acoperim cheltuielile pe care le-am produs până acum în domeniu.
Pe de altă parte, la sfârșit de august, începutul lui septembrie trebuie să începem a prelucra terenurile ca să producem însămânțările de toamnă, și asta este problema cea mai îngrijorătoare pentru noi, că nu vom avea cu ce să facem aceste lucrări”, a declarat directorul executiv al Federației Naționale a Fermierilor din Republica Moldova.
Vasile Mârzenco susține că dacă autoritățile nu vor interveni să susțină agricultorii, aceștia vor fi nevoiți să lase pământurile neprelucrate.
„Noi deja avem câteva luni de când am adresat câteva apeluri, și pe calea presei și direct cu autoritățile și am solicitat ca din timp să intervină ca să identifice surse, mijloace, fonduri, împrumuturi ca să sprijine agricultorii în această situație, că de altfel sunt sigur că mulți vor lăsa pământurile neprelucrate”, a declarat Mârzenco.
Amintim că, Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, a anunțat recent că va solicita Comisiei pentru Situații Excepționale instituirea stării de urgență în domeniul agriculturii.
Potrivit lui, acest lucru este necesar în contextul secetei severe care a afectat culturile agricole.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.