Purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a cerut Chișinăului să caute relații reciproc avantajoase cu Rusia.
„Moldova nu ar trebui să vadă o amenințare din partea Federației Ruse, mai bine ar fi să se caute relații bune reciproc avantajoase, în timp ce întărirea armatei acestei țări nu creează riscuri pentru Rusia”, a spus purtătorul de cuvânt al președintelui rus Dmitri Peskov, transmite RIA.
„Nu există riscuri pentru Rusia aici. Dar nici Moldova nu ar trebui să vadă nicio amenințare aici. Acest lucru este complet absurd. Probabil că cineva va compara asta cu Ucraina \. Dar aici orice comparație este absolut nepotrivită”, a spus el reporterilor.
Peskov a subliniat că „la urma urmei, Moldova nu s-a transformat – deși au existat, probabil, dornici – nu s-a transformat într-un asemenea centru de „anti-Rusie”, așa cum au încercat să facă în Ucraina”. „Povestea este diferită acolo. Probabil că ar fi în interesul Moldovei să caute relații bune, reciproc avantajoase și reciproc respectuoase cu noi”, a spus el.
Președintele Republicii Moldova Maia Sandu a spus că țara nu vrea să lupte cu nimeni, ci este obligată să se ocupe de dotarea armatei pentru a se putea apăra.
Potrivit acesteia, sistemul de apărare al țării este într-o stare foarte proastă, așa că situația din Ucraina a făcut să se gândească la necesitatea modernizării armatei.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.