Polițiștii INSP au depistat peste 2.700 de abateri comise de conducătorii auto pe parcursul weekendului trecut.
Astfel, toți șoferii au fost documentați conform legislației.
Este vorba despre:
– 52 de șoferi se aflau în stare de ebrietate la volan, majoritatea dintre ei fiind în stare avansată. Toți au fost înlăturați de la volanul unităților de transport pe care le conduceau;
– Peste 1.500 de conducători auto au fost amendați pentru depășirea limitei de viteză pe sectorul de drum;
– 370 de conducători auto nu aveau cuplată centura de siguranță;
– 279 de șoferi au primit sancțiuni pentru încălcarea regulilor de înmatriculare și a reviziei tehnice;
– 275 de conducători auto nu au respectat indicatoarele de semnalizare rutieră și de acordare a priorității de trecere;
– 106 pietoni au traversat strada în locuri interzise, iar 89 de șoferi nu au acordat prioritate legală pietonilor.


