Acasă Social MAI: Războiul a generat creșterea tentativelor de trafic cu droguri

MAI: Războiul a generat creșterea tentativelor de trafic cu droguri

0

Odată cu începerea războiului în Ucraina, Republica Moldova s-a confruntat nu doar cu un val de refugiați, dar și cu o creștere a criminalității și a traficului de droguri la hotare. Despre aceasta a anunțat viceministrul de Interne, Serghei Diaconu.

„Cetățeanul simplu nu a simțit o creștere a criminalității. Noi avem o creștere a numărului de droguri care se încearcă a fi traversate peste hotarele Republicii Moldova cu circa 700% din Ucraina, dar noi facem față. Sunt legate de faptul că Ucraina nu poate face față și nu-și mai permite să securizeze hotarele în modul în care le securiza până la război. Aceiași aproape 39 de milioane de euro, care fie au fost sau nu declarați la hotarul Ucrainei cu R. Moldova, este o cifră enormă, noi reușim să facem față acelor încercări de traversare a armelor”, a precizat Serghei Diaconu.

Oficialul din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) a menționat că structurile de forță fac față provocărilor astfel încât cetățenii Republicii Moldova, dar și cei peste 80 de mii de refugiați, aflați la moment în țară, să se simtă în siguranță. 

„Aceste lucruri se întâmplă tocmai datorită faptului că prin triplarea patrulelor, prin mobilizarea atât la punctele de trecere, cât și activității Poliției în interiorul Republicii Moldova, am reușit să facem ca cetățeanul să nu resimtă toate greutățile războiului. Da, este dificil din punct de vedere economic, din punct de vedere social, este dificil din punct de vedere a faptului că avem pe teritoriul nostru un anumit număr de cetățeni străini care și ei contribuie la diverse manifestații mici de tulburări ale ordinii publice sau diverse încălcări. Nu avem o creștere masivă a încălcărilor deliberate ale RCR sau alt gen. Oamenii vin speriați, vin derutați, obosiți. Cele mai dese cazuri în care au fost implicați cetățeni străini, în mod special refugiații din Ucraina, s-au datorat acestor elemente”, a punctat viceministrul de Interne, Serghei Diaconu. 

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.