Averile acumulate prin acte de corupție vor fi confiscate

Redacția SafeNews

Parlamentul modifică legislația pentru a face posibilă punerea în practică a mecanismului de confiscare extinsă a averilor acumulate prin acte de corupție.

Deputații au votat în prima lectură un proiect de modificare a Codului penal, inițiativă legislativă a Președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu.

Legea actuală conține un obstacol ce îngreunează procedura de confiscare a bunurilor celor care s-au îmbogățit ilicit și le dă posibilitatea să-și păstreze averile sau să le transfere către persoane terțe.

PUBLICITATE

Potrivit proiectului aprobat de Parlament, Codul penal va fi completat cu două alineate noi.

Modificările vor prevedea posibilitatea de confiscare a bunurilor care au fost transferate de condamnat către terți pentru a evita confiscarea, precum și confiscarea bunurilor în absența acuzatului, în cazul decesului sau în cazul în care acesta nu se prezintă în instanța de judecată.

Inițiativa legislativă a fost susținută de 57 de deputați.

Parlamentul urmează să voteze proiectul și în lectura a doua.