O persoană a ajuns la spital în urma atacului asupra Kievului

Redacția SafeNews

O persoană a ajuns la spital în urma atacului aerian asupra orașului Kiev de duminică dimineața.

„Referitor la exploziile din această dimineață din districtele Darnutskyi și Dniprovskyi din capitală, în prezent nu există persoane decedate în urma loviturilor cu rachete asupra infrastructurii. O victimă a fost spitalizată”, a anunțat Klitschko pe Telegram, potrivit CNN.

Primarul a mai spus că serviciile orașului funcționează în continuare în zonele afectate.

PUBLICITATE

Rusia „continuă să lanseze rachete și lovituri aeriene asupra infrastructurii militare și civile din țara noastră, în special la Kiev”, a declarat duminică Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei într-un mesaj separat.