Una dintre cele mai mari rețele de magazine a redus cu circa 30% prețul uleiului de floarea soarelui. Astfel uleiul ambalat în sticle de plastic de 955 ml costă acum pe raftul magazinelor 34-35 de lei, comparativ cu prețul anterior de 46-48 de lei. Adică avem o ieftinire cu 12-13 lei sau cu aproximativ 25%, transmite SafeNews.md cu referire la mold-street.com.
Ieftinirea survine după ce săptămâna trecută Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a decis că pe perioada stării de urgență, uleiurile dezodorizate vor face parte din lista produselor social importante, prețul de comercializare a căror este reglementat.
Totodată CSE a decis ca începând cu 19 mai 2022, TVA-ul la exportul și reexportul uleiului de floarea soarelui dezodorizat, inclusiv din Zona Economică Liberă și Portul Internațional Liber Giurgiulești, se face fără drept de deducere.
Aceasta a lovit în grupul Trans-Oil, cel mai mare producător și exportator de ulei din Republica Moldova.
În consecință pe 24 mai, acționarii grupului (Vaja Jhashi și Oaktree Capital Management LP) au luat decizia de a menține prețul actual al producatorului de 29,1 lei (TVA inclus) pentru o sticlă de ulei pe piața internă a Republicii Moldova.
Trans-Oil susține că prețul va fi în continuare plafonat de către grup pe durata stării de urgență. Totodată compania s-a adresat lanțurilor de retail și altor distribuitori să fie solidari cu eforturile grupului și cele ale Guvernului și să aplice o marjă de profit minimă pe uleiul Floris.
De notat că grupul deține o cotă de circa 80% pe piața de vânzare a uleiului de floarea soarelui din Moldova. Doar circa 10% din producția sa se vine pe piața locală, restul se duce la export, în special în statele UE.
Republica Moldova produce anual circa 900-950 mii tone de floarea soarelui, din care 350.000 tone sunt exportate.
La începutul acestei luni, prețul uleiului de floarea soarelui în mai multe rețele de magazine a crescut de la 36-39 lei la 48-50 lei sticla (de obicei, o sticlă are 950 ml).
Consiliul Concurenței a anunțat că investighează situația de pe piața cerealelor și a semințelor oleaginoase, inclusiv creșterea semnificativă a prețurilor cu amănuntul la uleiul de floarea soarelui de la începutul lunii mai.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.