Noul pretor al sectorului Buiucani este Vasile Moroi. Anunțul în acest sens a fost făcut luni, 23 mai, de primarul general, Ion Ceban, în cadrul ședinței operative săptămânale.
În cadrul ședinței, Ceban a menționat că Moroi are sarcina de a duce la bun sfârșit toate proiectele începute în sectorul Buiucani, dar și de a elimina carențele existente la proiectele aflate în derulare.
Până în prezent, Vasile Moroi a activat în calitate de șef de secție la Pretura sectorului Botanica, având o experiență de 11 ani în cadrul administrației publice locale.
Anterior, funcția de pretor al sectorului Buiucani era ocupată de Vadim Brînzaniuc. Acesta și-a anunțat demisia la 25 martie și nu se cunosc motivele care au stat la baza acestei decizii.
Vadim Brînzaniuc era unul dintre cei mai experimentați funcționar din Primăria Capitalei, fiind considerat un om de bază în echipa lui Ion Ceban.
Brînzaniuc a fost mulți ani purtătorul de cuvânt al fostului edil al Capitalei, Dorin Chirtoacă, de unde a rămas cu mai multe legături în administrațiile publice din România.
În noua echipă, cea a primarului prorus Ion Ceban, Vadim Brînzaniuc a fost cel care a contribuit din plin la crearea unor noi parteneriate cu primării și consilii județene din România. Mai mult, acesta ar fi fost unul dintre organizatorii turului prin România al lui Ion Ceban care a fost primit de mai multe primării și oficiali români.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.