PSRM: Nu atrageți R. Moldova în jocuri periculoase care subminează pacea

Redacția SafeNews

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a venit cu o reacție după declarația ministrului de Externe al Marii Britanii, Liz Truss, privind necesitatea livrărilor de armament Republicii Moldova de către statele NATO „pentru a stopa invazia lui Putin”.

Într-un comunicat remis presei, Partidul Socialiștilor cere de la aparatul președintelui, Guvern, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, majoritatea parlamentară să ofere de urgență explicații publicului larg dacă între Republica Moldova și Marea Britanie și/sau alte țări membre ale NATO au avut loc anumite consultări care s-au desfășurat „în culise”, în spatele poporului Republicii Moldova.

„Mai întâi de toate, atragem atenția asupra faptului că această declarație a fost făcută fără să fi avut loc careva discuții publice cu reprezentanții conducerii de vârf a Republicii Moldova. De asemenea, chiar dacă declarația respectivă a fost dictată de dorința de a oferi asistență țării noastre, în realitate, doar a agravat situația din regiune.

PUBLICITATE

Dacă însă între Republica Moldova și Marea Britanie și/sau alte țări membre ale NATO au avut loc anumite consultări care s-au desfășurat „în culise”, în spatele poporului Republicii Moldova, Partidul Socialiștilor le condamnă cu fermitate și cere de la aparatul președintelui, Guvern, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, majoritatea parlamentară să ofere de urgență explicații publicului larg”, se arată în comunicat.

De asemenea, Partidul Socialiștilor cere autorităților să înceteze orice acțiuni și să renunțe la orice declarații care subminează statutul constituțional de neutralitate permanentă a Republicii Moldova. 

„Republica Moldova este o țară pașnică. Oferim o amplă asistență umanitară refugiaților din Ucraina la limita posibilităților noastre, de aceea îi îndemnăm pe toți cei din interiorul țării și din afara ei să nu atragă Republica Moldova în jocuri periculoase care subminează pacea și securitatea statului nostru”, mai declară PSRM.

Reamintim că ministra de Externe a Marii Britanii, Liz Truss, a declarat că „Moldova trebuie echipată conform standardelor NATO”, pentru a putea face față unui eventual atac din partea Rusiei.