Aderarea este singura opțiune strategică ce oferă Republicii Moldova șansa de a rămâne parte a lumii libere. Declarația a fost făcută de șeful statului, Maia Sandu, în cadrul unei conferințe de presă comună la Bruxelles cu președintele Parlamentului European, Roberta Metsola.
„Nu suntem naivi – înțelegem că integrarea europeană a Moldovei va fi un proces lung și complex, care va cere mult efort și muncă. Nu căutăm concesii sau scurtături pe această cale. Suntem pregătiți să ne facem temele și vrem să fim apreciați după rezultat.
Apreciem, în acest context, rezoluția Parlamentului European din 5 mai, care recomandă acordarea Republicii Moldova statutului de țară candidat și perspectiva de aderare la UE. E un semnal important de sprijin pentru cetățenii noștri.
Moldova și-a dovedit atașamentul pentru valorile europene și în contextul vitreg al războiului din Ucraina. Țara noastră a condamnat ferm războiul din prima zi, am pledat pentru restabilirea păcii. Iar moldovenii și-au deschis casele și inimile pentru refugiații ucraineni”, a declarat Maia Sandu.


