Purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitrii Peskov, a venit cu o reacție la zvonurile precum că liderul rus ar urma să declare un război oficial Ucrainei.
Potrivit lui Pescov, aceste zvonuri sunt false, iar Putin nu va declara război Ucrainei pe data de 9 mai.
”Este o aberație”, așa a răspuns jurnaliștilor Meduza purtătorul de cuvânt la întrebarea pusă despre informația publicată de CNN cu o zi mai devreme.
PUBLICITATE
De asemenea acesta a mai spus că zvonul privind mobilizarea cetățenilor pentru a lupta împotriva ucrainenilor, la fel, este ”o aberație”.
Reamintim că potrivit CNN, președintele rus, Vladimir Putin, ar urma să declare oficial război Ucrainei la data de 9 mai.


