O familie din Călărași, tată și fiu, au pornit o „afacere” cu alcool adus ilegal din regiunea transnistreană. Unul dintre ei a fost reținut în trafic în timp ce transporta două cisterne pline cu alcool și nu a putut prezenta actele de proveniență și posesie.
Oamenii legii au acționat în baza unei informații operative. Potrivit schemei infracționale, alcoolul era transportat din regiunea transnistreană prin localitățile rurale și drumurile de țară, evitându-se traseele naționale.
În seara zilei de 30 aprilie, microbuzul care transporta cele două cisterne a fost urmărit pe traseul Nisporeni-Ungheni și, ulterior, oprit. La volan se afla un bărbat de 60 de ani.
În cisterne se aflau 2,3 tone de alcool. Întrucât persoana nu a putut prezenta actele necesare, marfa a fost ridicată.
Pe cazul dat continuă cercetările pentru elucidarea circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate, iar la final se vor aplica măsurile legale corespunzătoare.


