Conducerea PSRM a discutat situația din regiune cu ambasadorul Rusiei

Redacția SafeNews

Secretarul executiv al Partidului socialiştilor, vicepreşedintele Parlamentului Vlad Bătrîncea, şi membrul Comitetului executiv al PSRM, Olga Cebotari, s-au întâlnit cu ambasadorul Federaţiei Ruse în Republica Moldova, Oleg Vasneţov.

Aceştia au discutat subiecte de pe agenda bilaterală, şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la evoluţia situaţiei din regiune şi s-au pronunţat în favoarea menţinerii relaţiilor constructive între Moldova şi Rusia.

În special, interlocutorii şi-au exprimat interesul pentru aprofundarea şi dezvoltarea parteneriatului dintre cele două ţări, inclusiv în domeniul comerţului şi al legăturilor economice.

PUBLICITATE

O atenţie deosebită a fost acordată perspectivelor procesului de negocieri privind reglementarea transnistreană.