Autoritățile nu dețin informații care ar confirma faptul că aeroportul de la Tiraspol este pregătit pentru avioanele ruse, așa cum anunța Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei. O pune șefa statului, Maia Sandu, care a precizat că este vorba despre lucrări de primăvară, însă „este greu de spus dacă sunt diferite de cele din anii precedenți”.
Aceasta a menționat că nici autoritățile și nici partenerii externi nu dețin informații care ar confirma că se pregătește folosirea acestui aeroport.
„Asta nu înseamnă că nu există riscuri, vom monitoriza situația”, a conchis aceasta.
Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a anunțat că pe aerodromul de la Tiraspol au loc pregătiri pentru primirea avioanelor rusești.
Acum două zile, șefa statului, Maia Sandu, a respins informațiile privind „creșterea numărului militarilor ruși în stânga Nistrului” și spune că informațiile care apar în presă sunt „discuții despre o anumită înviorare”.
În context, a reiterat că, din informațiile pe care le dețin, dar și a partenerilor de dezvoltare, la moment nu sunt lucruri care ar indica o schimbare majoră acolo, dar lucrurile se pot schimba repede.
Chișinăul a dezmințit informația Kievului privind mobilizarea de trupe din regiunea transnistreană.
Într-un comentariu oferit presei, Biroul de Reintegrare a comunicat despre faptul că instituțiile statului monitorizează îndeaproape situația de securitate din regiune, iar la moment nu există informații care să confirme mobilizarea de trupe în regiunea transnistreană. Informația a fost dezmințită și de Tiraspol.
Și Departamentul de Externe de la Tiraspol a spus că informația difuzată de Ucraina nu corespunde realității.

