Trei ucraineni, prinși la frontiera de stat cu acte false: Cum au explicat

Redacția SafeNews

Trei cetățeni ucraineni au fost prinși la frontiera de stat cu acte false. Incidentele au fost înregistrate în punctul de trecere a frontierei Leușeni, pe sensul de ieșire din țară.

În primul caz sunt vizați doi soți de 31 și 33 de ani care s-au legitimat în baza buletinelor de identitate, cu însemnele autorității competente din Ucraina. 

Actele respective nu întruneau condițiile unor documente autentice. 

PUBLICITATE

Ca urmare a verificării cu tehnica specială din dotare s-a constatat absența unor elemente de protecție.

Călătorii au declarat că alte documente de călătorie nu posedă. 

Astfel, polițiștii de frontieră au anunțat Biroul de Migrație și Azil pentru continuarea cercetărilor în comun.

Într-un alt caz este documentat un adolescent de 17 ani, identificat cu două cetățenii: a Ucrainei și a Federaţiei Ruse. 

Conform analizei de risc, polițiștii de frontieră au dispus efectuarea unui control suplimentar asupra persoanei. Drept urmare, în portmoneul personal al călătorului s-au depistat o carte de identitate și un permis de conducere care ar fi eliberate de autoritățile române. 

Deși actele erau emise pe numele altei persoane, totuși fotografiile aparțineau  adolescentului.

Audiat, pasagerul a declarat că și-a perfectat actele la Chișinău, prin intermediari, contra sumei de 400 de euro.

Au fost inițiate cercetări pentru elucidarea circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate. Documentele au transmise către laboratorul criminalistic pentru stabilirea legalității acestora.