Rusia afirmă că a capturat peste 500 prizonieri de război ucraineni

Redacția SafeNews

Rusia a declarat că armata sa a capturat un număr de peste 500 de soldaţi ucraineni ca prizonieri de război, transmite dpa.

Rusia a trimis Crucii Roşii Internaţionale documente care să faciliteze un schimb cu militari ruşi capturaţi de ucraineni, a afirmat luni comisarul pentru drepturile omului al Kremlinului, Tatiana Moskalkova, la postul de stat RT.

‘Aceştia sunt prizonieri ucraineni pe care suntem pregătiţi să-i schimbăm’, a spus ea.

PUBLICITATE

Ucraina a vorbit ultima dată despre mai mult de 560 prizonieri de război ruşi.

Săptămâna trecută, primarul răpit al oraşului ucrainean Melitopol, Ivan Fedorov, a fost eliberat în schimbul a nouă soldaţi ruşi, aminteşte dpa.