Noua sesiune de negocieri între Ucraina şi Rusia începută luni a luat o pauză şi va continua marţi, a anunţat pe Twitter unul dintre negociatorii ucraineni, relatează Reuters.
”O pauză tehnică a fost luată în negocieri până mâine. (Este necesară) pentru activitate suplimentară în subgrupurile de lucru şi clarificarea unor definiţii individuale. Negocierile continuă’”, a transmis negociatorul ucrainean Mihailo Podoliak.
Înaintea acestui anunţ, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski îşi manifestase într-un mesaj video speranţa că în cursul serii urmează să se facă un bilanţ al acestei noi runde de ”negocieri dificile”. ”O videoconferinţă între delegaţiile (ucraineană şi rusă) a început deja astăzi. Ea continuă. Toată lumea aşteaptă noutăţi. Vom reveni în cursul serii”, a declarat preşedintele ucrainean despre această a patra rundă de negocieri, ce a avut loc online, spre deosebire de precedentele trei, care s-au desfăşurat în Belarus.
”Trebuie să rezistăm şi să luptăm pentru a câştiga, pentru a ajunge la o pace pe care ucrainenii o merită, o pace corectă cu garanţii de securitate pentru statul nostru, pentru poporul nostru. Şi pentru a le transpune în scris la negocieri, negocieri dificile”, a adăugat Zelenski în mesajul său, potrivit AFP, preluată de Agerpres.
Kievul transmisese mai devreme că va cere din nou Moscovei un armistiţiu imediat şi retragerea trupelor ruse, după aproape trei săptămâni de la începutul invaziei ordonate pe 24 februarie de preşedintele rus Vladimir Putin.
Acesta din urmă cere în principal stabilirea unui statut de neutralitate pentru Ucraina, demilitarizarea acesteia, recunoaşterea suveranităţii Rusiei asupra Crimeii anexate şi dreptul la autodeterminare al provinciilor separatiste proruse din Donbas.
Kremlinul a ameninţat luni că armata rusă ”nu exclude posibilitatea de a lua sub control total marile oraşe deja încercuite”, în timp ce continuă luptele la periferia capitalei Kiev.
9 morți și 9 răniți după atacul asupra unui turn de televiziune din Rivne
Cel puțin nouă persoane au fost ucise și alte nouă au fost rănite luni, într-un atac aerian asupra unui turn de televiziune din regiunea Rivne, din nordul Ucrainei, a spus guvernatorul regiunii, Vitali Koval.
„Sunt încă oameni sub dărâmături”, a spus el într-o postare online, relatează Reuters.
9 killed, 9 wounded as result of an airstrike on TV tower in Rivne region this morning https://t.co/fTxRenmYc5 #Ukraine pic.twitter.com/DKwJI7ZT6W
— Liveuamap (@Liveuamap) March 14, 2022


