Armata Ucrainei: Invadatorii nu şi-au atins scopul final după 11 zile

Redacția SafeNews

Statul Major al Forţelor Armate ale Ucrainei a transmis, luni dimineaţă, ultimele date de pe front, precizând că cea de-a 11-a zi a invaziei ruse s-a încheiat, fără ca inamicul şă-şi fi atins scopul final.

Totodată, Armata Ucrainei afirmă că ruşii s-ar pregăti de asalt la Kiev.

”A unsprezecea zi a rezistenţei eroice a poporului ucrainean la invazia militară rusă s-a încheiat”, a transmis, luni dimineaţa, Statul Major al Forţelor Armate ale Ucrainei.

PUBLICITATE

Oficialii ucraineni susţin că ”inamicul continuă operaţiunea ofensivă împotriva Ucrainei”, concentrându-se pe încercuirea mai multor oraşe – Kiev, Harkov, Cernigov, Sumî şi Nikolaev.

”Invadatorii nu au atins scopul final după unsprezece zile de ocupaţie”, au mai precizat oficialii ucraineni, care susţin că ruşii acumulează resurse pentru a asalta Kievul.

”În acelaşi timp, ocupanţii nu au încetat să încerce să se pregătească pentru ofensiva în direcţiile Polissya, Siversky, Doneţk şi Tavriya”, au mai precizat oficialii ucraineni.