Acasă Extern ULTIMA ORĂ! Ucraina anunță că „două ținte neidentificate” s-au apropiat de Insula...

ULTIMA ORĂ! Ucraina anunță că „două ținte neidentificate” s-au apropiat de Insula Șerpilor, în Marea Neagră. Le-au cerut grănicerilor să se predea

0

Autoritățile Ucrainene anunță că „două ținte neidentificate s-au apropiat de Insula Șerpilor din Marea Neagră”, fiind cel mai probabil vorba de nave rusești. Acestea le-ar fi cerut grănicerilor să se predea. Insula Șerpilor se află la mai puțin 50 de kilometri de Sulina, fiind un punct strategic în Marea Neagră.

„Două ținte neidentificate s-au apropiat de Insula Șerpilor din Marea Neagră. Se aud amenințări de la ruși care cer ca militarii ucraineni să se predea. Agresorul a folosit canalul internațional de comunicare pentru siguranța navigației”, potrivit unui comunicat.

Potrivit autorităților ucrainene, coloanele de tancuri rușești au intrat în regiunea Lugansk. „Inamicul se afla în fața coloanelor cu mașini albe purtând emblema OSCE. Acțiunea de luptă continuă în această direcție. Polițiștii de frontieră împreună cu Forțele Armate ale Ucrainei și Garda Națională a Ucrainei asigură apărarea”, transmit autoritățile de la Kiev.

Potrivit Forțelor Armate ale Ucrainei, 6 avioane ale forțelor aeriene ruse au fost doborâte.

În localitatea Uman, în centrul țării, un obuz a lovit centrul orașului. Un civil a murit și alți cinci au fost răniți. 

În Odesa continuă atacul cu rachete, mai anunță forțele armate ale Ucrainei.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.