Acasă Social Încă o localitate în carantină. Satul Talmaza a instituit măsuri speciale, după...

Încă o localitate în carantină. Satul Talmaza a instituit măsuri speciale, după ce două persoane au fost infectate cu COVID 19

0

Satul Talmaza din raionul Ștefan-Vodă a intrat în carantină pentru următoarele 40 de zile, după ce au fost înregistrate două cazuri de coronavirus. O decizie în acest sens a fost luată ieri, de către administrația locală.

Astfel, potrivit dispoziției, urmează să se întreprindă următoarele acțiuni, pentru a preveni răspândirea coronavirusului:

1. Se instituie carantină în satul Talmaza, raionul Ștefan Vodă pe un termen de 40 zile (21 martie -29 aprilie curent), cu respectarea prevederilor Legii privind supravegherea de stat a sănătății publice.

2. Monitorizarea ordinii publice va fi asigurată de către Inspectoratul de Poliție Ștefan Vodă.

3. Se instituie trei puncte de control la intrare-ieșire în satul Talmaza în scopul verificării cetățenilor și accesul doar al persoanelor care au necesitate strictă de a efectua lucrări agricole, lucrătorilor medicali, pompieri, poliția.

4. Agenții economici vor asigura stocurile necesare de produse alimentare.

Amintim că, anterior alte patru localități au intrat în carantină. Este vorba de două sate din raionul Hâncești (Bălceana și Sofia), orașul Sângereiși o localitate din raionul Orhei.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.