MALPRAXIS în R. Moldova: De la CONDAMNĂRI, la sesizări, statistici și lipsă de legislație

Redacția SafeNews

Republica Moldova este o țară mică, dar care nu pare a fi scutită de cazuri de malpraxis medical. Deși practica arată că în unele cazuri, există și condamnări, adesea pedepsite cu amendă, o statistică a numărului de astfel de cazuri nu există.

Timp în care o lege exactă a cazurilor de malpraxis – nu există în țara noastră, fiecare caz în parte creionează o dramă personală şi echivalează adesea cu o situaţie extremă: decesul persoanei sau producerea de leziuni ireparabile.

Cum, însă, nu toate suspiciunile de culpă medicală sunt şi reclamate de pacienţi sau de familiile lor, iar autosesizările pe linia colegiilor medicilor nu reprezintă nici ele un punct forte, e dificil de conturat cu precizie tabloul malpraxisului medical în Republica Moldova.

PUBLICITATE

În acest sent, portalul de știri SafeNews.md a pornit în căutarea unor statistici, de care așa și nu a reușit să dea, iar informațiile de care am reușit să facem rost, nu sunt deloc îmbucurătoare.

Medicul Vadim Scarlat – condamnat pentru malpraxis

Vadim Scarlat, medicul obstetrician-ginecolog care activa într-o insituție medicală din Chișinău a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de încălcare din neglijență a regulilor sau metodelor de acordare a asistenței medicale, care au cauzat decesul pacientului. Decizia a fost pronunțată în data de 31 ianuarie 2022, fiindu-i stabilită o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 8 luni, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip deschis.

În conformitate cu prevederile art. 90 din Codul penal, executarea pedepsei cu închisoarea aplicată medicului vizat, a fost suspendată, pe un termen de probațiune de 1 an.

Medicul este învinuit că în luna august 2015, fiind de gardă în cadrul unei instituții medico-sanitare publice din cadrul mun. Chișinău, a neglijat regulile și metodele de acordare a asistenței medicale la primirea nașterii, manifestate prin examinarea superficială și insuficientă a femeii ce urma să nască, nestabilind din timp și prompt diagnosticul existent, prescriindu-i asistență medicală necorespunzătoare patologiilor existente, fapt ce s-a soldat cu decesul nou-născutului.

Sentința nu este definitivă și poate fi atacată în ordine de apel la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 15 zile.

Instituțiile medicale, fără statistici și cazuri raportate

Spitalul Clinic Republican – nu dispune de o statică a cazurilor de malpraxis. O spune purtătorul de cuvând al instituției Marina Zibliuc, care a venit cu precizări în acest sens, la o solicitare adresată de SafeNews.md.

La noi nu există o statistică sau bază de date a cazurilor de malpraxis, întrucât nu a fost înregistrat nici un astfel de caz, a declarat reprezentantul instituției.

Iar în ceea ce privește o asigurare a potențialelor cazuri de malpraxis, Zibliuc a declarat că:

”Dacă se referă la asigurarea de răspundere, atunci fiecare medic în parte decide dacă are sau nu nevoie de asigurare de răspundere pentru cauzare de daune în procesul de activitate. La nivel național, nu există un act normativ care ar prevede asigurarea obligatorie de răspundere a instituției privind activitatea medicală.”, a punctat purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Republican.

Cazuri de malpraxis nu există nici în cadrul Spitalului Clinic al Ministerului Sănătății. Cel puțin asta declară purtătorul de cuvânt al instituției, Sabina Roibu. Potrivit acesteia, o astfel de statistică nu este dusă către instituție.

O statistică lipsește și în cadrul Procuraturii Generale

SafeNews.md a încercat să afle detalii cu privire la numărul de dosare penale pornite pe cazurile de malpraxis. O astfel de statistică, însă, nu este dusă nici de către Procuratura Generală.

Responsabilul pentru comunicare cu mass-media, Maria Cherpec a declarat pentru SafeNews.md că ”din păcate instituția nu are o statistică divizată a numărului de dosare penale intentate pe cazurile de malpraxis”.

În R. Moldova nu există o lege a malpraxisului

În prezent, nu există o statistică oficială sau studii despre amploarea fenomenului malpraxisului medical în R. Moldova. Nu există o lege a malpraxisului care să-i protejeze atât pe pacienți, cât și pe medici. În lipsa cadrului legal, avocații sunt puși în situația să invoce alte articole pentru a-și putea apăra clienții.

Atfel spus, în lipsa unei date statistice oficiale, cazuri de malpraxis continuă să se producă în Republica Moldova, iar cu prezența unui cadru normativ clar în acest sens, ar fi mult mai ușor de gestionat astfel de cazuri de erori medicale.

De fapt, despre o lege a malpraxisului se vorbește de ani buni. Proiectul de lege, elaborat împreună cu societatea civilă, se prăfuiește însă prin sertarele funcționarilor. Și probabil – lipsește voința politică.