Programul Transport Modern a fost lansat. Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, spune că acest program este menit să facă regulă și să asigure standarde mai înalte pentru serviciile de transport de pasageri, să sprijine creșterea mobilității și a conectivității.
„Viziunea noastră pentru redresarea transportului rutier conține mai multe măsuri, care pun bazele unui parteneriat între autoritățile centrale, locale și operatori, în beneficiul direct al cetățenilor. Obiectivul nostru major este ca oamenii să se simtă confortabil, să ajungă în siguranță și la timp oriunde s-ar porni”, a menționat ministrul.
Astfel, programul Transport Modern include:
– Programul național de susținere a transportatorilor pentru înnoirea parcului auto. Avem în vedere acordarea de fonduri/sprijin pentru investiții/subvenții de la bugetul de stat, pentru a susține procurarea de microbuze și autobuze noi, moderne.
– Programul național de combatere a transportului ilicit de pasageri. Vom combate frauda și vom elimina transportul ilicit, inclusiv în domeniul de taxi, care nu oferă siguranța și confortul de care oamenii trebuie să beneficieze.
– Digitalizarea și fiscalizarea domeniului prin implementarea unui sistem de management integrat în transport: e-Bilet, e-GPS, e-routing.
– Modificarea metodologiei de calculare a tarifelor pentru pasageri și serviciile de autogară. Vom oferi o metodologie de calcul care ia în considerare criteriul de confort și reflectă opinia administrațiilor locale.
– Programul național pentru optimizarea rutelor. Ne vom implica pentru ca rutele de transport să fie eficiente, bine adaptate la fluxurile generale de trafic și la nevoile beneficiarilor, indiferent din ce localitate provin.
La moment, ca să cunoașteți, zilnic avem la nivel raional 568 de rute, iar la nivel interraional – 1.141 de rute. Multe din rute nu sunt făcute și nu respectă niciun grafic.
33% din cursele interraionale nu se efectuează, iar la nivel raional cifra este de 16%. Pe parcursul timpului, din interese înguste de grup, s-a umblat la graficul de rute și avem un haos care nu permite dezvoltarea normală a domeniului.
– Modificarea Codului transporturilor rutiere. Vom asigura o legislație modernă, adaptată nevoilor actuale și eficientă, consultată temeinic. Parlamentul ne va sprijini în acest proces.
– Elaborarea strategiei de mobilitate. Pentru un transport mai eficient și mai sustenabil pe termen lung, lucrăm la strategia de mobilitate care să includă toate tipurile de transport și să ofere o foaie de parcurs pe termen lung pentru acest domeniu.


