Polonia în alertă până la finalul lunii: Risc de atac cibernetic rusesc

Redacția SafeNews

Polonia a alertat serviciile de securitate şi administraţia publică împotriva ameninţărilor din spaţiul cibernetic, a anunţat marţi Centrul guvernamental pentru securitate, la doar câteva ore după ce Ucraina a anunţat că Ministerul Apărării şi două bănci au fost atacate, relatează Reuters.

Într-un tweet publicat marţi seara târziu, Centrul guvernamental pentru securitate a precizat că nivelul de alertă ALFA-CRP va fi introdus în întreaga ţară din 16 februarie până în 28 februarie, transmiteSafeNews.md cu referire la Mediafax.ro.

„Alerta ALFA-CRP este un semnal pentru serviciile de securitate şi pentru întreaga administraţie publică de a fi deosebit de vigilenţi”, a precizat Centrul guvernamental de securitate într-un tweet.

PUBLICITATE

„Acest lucru înseamnă că administraţia este obligată să efectueze o monitorizare sporită a stării de securitate a sistemelor TIC”, se mai precizează în postare.