Șase persoane au atacat o adolescentă de 17 ani în Berlin după ce aceasta a refuzat să poarte masca de protecție într-un tramvai. Aceștia au lovit-o atât de tare, încât adolescenta a trebuit să fie dusă la spital. Potrivit presei locale, trei dintre agresori au fost indentificați și reținuți de poliție.
Cearta a pornit după ce fetei i s-a atras atenția că nu poartă masca sanitară, iar conflictul a degenerat, ajungându-se la insulte rasiste și la violențe. După încheierea călătoriei, disputa a escaladat până la punctul în care victima „a fost insultată rasial de două femei din grup”.
Una dintre cele trei femei din grup ar fi lovit-o pe tânără în față, în stația de tramvai, și apoi a încercat să o mai lovească de câteva ori. În încercarea de a riposta, fata a fost imobilizată de doi dintre bărbații din grup. Două dintre cele trei femei au lovit-o în mod repetat cu pumnii și picioarele, iar una dintre ele a încercat să-i smulgă părul. Cei șase atacatori au plecat apoi în direcția străzii Erich-Weinert.
Adolescenta a reușit să-i filmeze pe cei șase cu telefonul mobil și a arătat înregistrarea poliției. Unul dintre agresori le era cunoscut ofițerilor, dintr-o operațiune anterioară desfășurată într-un bar din apropiere.


