Gata cu testarea în corturi! După 2 săptămâni, corturile instalate pentru testarea la COVID-19 în capitală au fost desfiinţate.
Potrivit autorităţilor municipale, cele 16 corturi au contribuit la sporirea capacităţii de testare şi a fost evitat fluxul ridicat de pacienţi în instituţiile medicale, în condiţiile în care solicitările au crescut de 3 ori faţă de alte perioade.
”Din această săptămână nu vor mai fi amplasate corturile pentru testare. Rolul acestor corturi a fost important în perioada fluxului foarte mare la testările COVID”, a declarat primarul Capitalei, Ion Ceban.
PUBLICITATE
Potrivit responsabililor din sănătate, la corturile instalate s-au testat 21.831 de persoane, dintre care 7.000 au primit rezultate pozitive.
Corturile au fost demontate deoarece fluxul de testare s-a redus. Autorităţile locale spun că, dacă va fi nevoie, le vor instala din nou.


