Acasă Justiţie Președinta ANI, audiată la Procuratura Generală privind depășirea atribuțiilor de serviciu

Președinta ANI, audiată la Procuratura Generală privind depășirea atribuțiilor de serviciu

0

Președinta Autorității Naționale de Integritate (ANI), Rodica Antoci, cercetată pentru depășirea atribuțiilor de serviciu prin acțiuni care ar fi cauzat un prejudiciu în valoare de 126.570 de lei instituției, este audiată, în aceste momente, de către procurorii anticorupție. Informația a fost confirmată de către purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale (PG), Mariana Cherpec.

Potrivit informațiilor, angajata instituției, care este cercetată în cadrul aceleiași cauze penale, a fost audiată ieri, 31 ianuarie, la ora 15:00.

Pe 27 ianuarie, procurorii anticorupție au efectuat nouă percheziții în cadrul unei cauze penale pornite conform bănuielii de săvârșire a infracțiunii de depășire a atribuțiilor de serviciu, în care sunt vizate cele două angajate ale ANI.

Președinta ANI și angajata instituției sunt cercetate pentru că ar fi achitat servicii în valoare de 29.570 de lei pentru lucrări de vopsire a automobilelor, deși contractul încheiat între ANI și agentul economic nu includea astfel de servicii.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.