Acasă Economic Societăţile comerciale din România, interesate să investească în Moldova

Societăţile comerciale din România, interesate să investească în Moldova

0

Republica Moldova se dezvoltă, se maturizează, iar societăţile comerciale din România sunt interesate să investească în afacerile din R. Moldova. O opinie în acest sens a fost declarată de către Constantin Vieru, preşedinte Camera de Comerţ şi Industrie Republica Moldova – România în cadrul emisiunii „Punctul pe AZi” de la TVR Moldova.

„Întotdeauna indicatorii pe care o societate comercială îi urmăreşte spre expansiune sunt factori bancari, factori de stabilitate de stat şi factori de context: zone economice libere, salariu minim pe economie mediu sau ridicat. Fiecare are nişte criterii de evaluare. În momentul în care deja în R Moldova întâlnim bănci româneşti, întâlnim companii mari care se extind, hypermarketuri cunoscute, în viitorul foarte apropiat, din punct de vedere economic, există o creştere organică. E foarte uşor să te duci într-un loc în care se vorbeşte aceeaşi limbă. E foarte greu să înţelegi cultura unui alt stat şi e foarte uşor să simţi că te duci acasă. Asta e Republica Moldova.
În România nu reuşim să ne apreciem ţara pentru că trecem prin nişte greutăţi şi nu părăsim acest loc nici măcar pentru o secundă, să schimbăm unghiul de vedere. Republica Moldova se dezvoltă, Republica Moldova se maturizează. Din România există interes mai mare ca în ultimii ani pentru ce înseamnă mediul de afaceri, pentru ce înseamnă agricultură, terenuri, forţă de muncă, pentru ce înseamnă să fii la mijlocul a două forţe: Estice şi Vestice. Există interes să penetrezi mult mai multe ţări decât Uniunea Europeană, dar trebuie să o faci atunci când îţi permiţi acel risc. Republica Moldova nu-şi permite riscuri în acest moment.
Trebuie să meargă pe o plajă sigură, într-o creştere constantă. Din România se vede că lucrurile evoluează în Republica Moldova, se vede profesionalismul persoanelor, deja mentalitatea, gândirea. Din păcate, pentru cetăţenii Republicii Moldova care trăiesc zi de zi acolo sunt şi anumite dezavantaje. Apartamentele nu mai costă cât costau înainte pentru că devin mult mai atractive. În schimb, modul de livrare s-a schimbat în ultimii ani. Acum din ce în ce mai multe construcţii se fac la un finisaj aproape gata de a te muta în ele. O ţară cu cât se dezvoltă mai mult, cu atât îşi adaugă plus valoare pe munca proprie şi începi să vezi rezultate”, spune Constantin Vieru.

Relaţiile economice dintre Republica Moldova şi România sunt într-o dezvoltare permanentă, România fiind partenerul numărul unu pentru Republica Moldova.

„Companiile din România sunt interesate, vor să se dezvolte în piaţă. Companiile din R. Moldova – reciproc. Eu le recomand tuturor: pentru a ajunge în Europa, foloseşte România ca pe o trambulină. Deja, economic vorbind, stăm bine. De la an la an, cu toate dificultăţile televizate, lucrurile sunt într-o creştere. Cifrele spun că noi suntem mai integraţi şi mai apropiaţi şi R. Moldova e mai apropiată de UE de la an la an cu principalul vector, cumva evident, România pentru că e nativ şi uşor să faci aceşti paşi”, spune Constantin Vieru, preşedinte Camera de Comerţ şi Industrie Republica Moldova – România.

În contextul crizelor (economice ori cea a gazelor cu care se confruntă în ultimul timp ţările europene), acordul de liber schimb şi potenţialul zonei de comerţ liber e ca o mână de ajutor pentru mediul afacerilor, în special pentru cel din Republica Moldova.

„Un lucru important care este înţeles deja de mediul de afaceri e că în contextul acumulării mai multor crize, potenţialul acordului de liber schimb şi potenţialul zonei de comerţ liber trebuie de valorificat la maxim pentru că acordul de liber schimb vine cu instrumente, vine cu suport financiar, tehnic pentru mediul de afaceri din R Moldova ca acestea să poată deveni competitive, să poată creşte şi să poată ieşi la export pe piaţa UE, care e una din cele mai mari pieţe de consum din lume. Şi statul are în acest context instrumente care să faciliteze accesul producătorilor autohtoni pe pieţele externe”, declară directorul interimar ODIMM, Dumitru Pântea.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.