Acasă Extern Două românce fără studii făceau operații estetice femeilor

Două românce fără studii făceau operații estetice femeilor

0

Două femei, mamă și fiică, sunt bănuite că au efectuat activități de estetică medicală fără a deține atestate de studii și fără a declara veniturile obținute.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ilfov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, au efectuat, marți, patru percheziții la adresele a două persoane, într-un dosar penal de evaziune fiscală și exercitarea fără drept a unei profesii sau activități, transmite SafeNews.md cu referire la Știripesrse.ro.

Perchezițiile au avut loc în Ilfov și în București.

Potrivit anchetatorilor, în perioada iulie 2018 – ianuarie 2022, 2 femei, mamă și fiică, în vârstă de 43 și, respectiv, 24 de ani, ar fi efectuat activități de estetică medicală, prin folosirea unor substanțe specifice, fără a deține atestate de studii, care să le conferă o astfel de competență și fără a declara organelor fiscale veniturile obținute.

În timpul perchezițiilor au fost confiscate cinci aparate electronice, care ar fi fost folosite de persoanele respective, în activitățile de estetică medicală. Ulterior, cele două persoane au fost duse la audieri, iar femeia de 43 de ani a fost reținută urmând să fie prezentată procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.