Acasă Sport Reacția dură a lui Messi după ce Barcelona a pierdut titlul

Reacția dură a lui Messi după ce Barcelona a pierdut titlul

0

Lionel Messi, superstarul argentinian şi căpitanul echipei FC Barcelona, a criticat jocul prestat de catalani, învinşi suprinzător pe teren propriu de Osasuna Pamplona cu scorul de 2-1, joi seara, în etapa a 37-a şi penultima din acest sezon al campionatului Spaniei, în urma căreia titlul de campioană a fost adjudecat de Real Madrid, scrie Agerpres.

„Nu ne aşteptam la asta şi nu ne doream să încheiem în această manieră, dar ce s-a întâmplat este de fapt un rezumat al întregului an. Am fost o echipă foarte inconstantă, foarte slabă, învinsă în intensitate sau dorinţă, care a primit goluri cu uşurinţă. Am pierdut multe puncte acolo unde nu ar fi trebuit să pierdem. Real Madrid şi-a făcut treaba, nu a pierdut niciun meci de laReacția D reluare, dar şi noi le-am făcut misiunea uşoară. Trebuie să ne facem autocritica, începând cu jucătorii, dar este nevoie de autocritică globală”, a spus Messi.

„Real a meritat, dar noi suntem Barca şi avem obligaţia să câştigăm toate meciurile. Am mai spus-o şi acest moment a venit, că dacă vom continua în această manieră, va fi foarte dificil să câştigăm Liga Campionilor. Şi s-a verificat astăzi (joi) acest lucru pentru La Liga. Dar va trebui să ne schimbăm în profunzime dacă vrem să ne batem pentru Liga Campionilor, pentru că altfel, meciul cu Napoli va fi pierdut şi el”, a conchis atacantul argentinian.

Real Madrid a cucerit, joi seara, al 34-lea său titlu de campioană a Spaniei la fotbal, după ce a învins-o pe Villarreal cu scorul de 2-1, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a 37-a, penultima a sezonului.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.