Doi tineri s-au ales cu traumatisme după ce automobilul în care se aflau s-a lovit frontal cu o altă maşină pe strada Calea Basarabiei din capitală.
Accidentul a avut loc în data de 24 ianuarie, în jurul orei 18:30, în apropierea pieţei agricole de pe strada Calea Basarabiei din Capitală.
Impactul a fost unul frontal, iar ambele maşini au fost făcute zob. În urma acestuia, o tânără de 21 de ani a ajuns la spital cu mai multe leziuni.
PUBLICITATE
Oamenii legii au pornit o cauză penală, iar anchetatorul pe caz urmează să stabilească cine se face vinovat.
Șoferul care va fi găsit vinovat va fi sancţionat în funcţie de gravitatea leziunilor suferite de pasagera de 21 de ani.

