Acasă Istorii din spatele culisei Un Mercedes personalizat cu numele Constantin Țuțu, scos la vânzare

Un Mercedes personalizat cu numele Constantin Țuțu, scos la vânzare

0

Un Mercedes CL63 AMG Coupe personalizat cu numele Constantin Țuțu a fost scos la vânzare zilele acestea. Potrivit anunțului postat pe un site specializat la data de 23 ianuarie, pentru acest autoturism din 2009 se cere suma de circa 60 de mii de euro, transmite SafeNews.md cu referire la replicamedia.md.

Deocamdată nu se cunoaște dacă bolidul aparține sau a aparținut fostului sportiv și deputat PDM.

Am încercat să aflăm direct de la el, însă nu a răspuns la întrebările adresate. Reprezentanții companiei care vinde autoturismul ne-au declarat la telefon că mașina aparține unei alte persoane și nu cunosc dacă în trecut aceasta i-a aparținut sau nu fostului deputat.

Cert este că autoturismul are un interior personalizat cu inserturi care imită pielea de crocodil, are un interior din piele, iar pe planșeta din față stă scris „Constantin Țuțu”.

Potrivit anunțului, autoturismul de culoare neagră este de vânzare cu 59.900 de euro și poate fi cumpărat la preț întreg, în rate, leasing sau credit. Este din 2009, un motor benzină de 6.208 cm3, cutie automată, toate opțiunile posibile și un parcurs de 61 de mii de kilometri. Are un consum de 9,5-11,4 litri la 100 km extraurban și 15,7-18,5 litri la 100 km urban.

Din declarațiile de avere și interese personale făcute de-a lungul timpului la ANI, Constantin Țuțu nu a declarat niciodată un astfel de autoturism.

Anterior, indicase un Mercedes S63AMG pe care fostul deputat declara că l-a achiziționat în 2017 cu 80 de mii de euro. Acel autoturism era din 2014.

În ultima declarație de avere, pe care a depus-o la 26 iunie 2019, odată cu încetarea mandatului său de deputat, Constantin Țuțu declara că ar fi vândut mașina cumpărată în 2017 cu 4,5 milioane de lei (peste 220 de mii de euro la cursul din iunie 2019) unei persoane fizice. O afacere foarte bună, dacă e să calculăm diferența și care i-ar fi adus un profit uriaș de 140 de mii de euro.

Cel mai probabil, acel Mercedes S63 AMG declarat este cel cu care Țuțu a fost surprins de Ziarul de Gardă pe 2 iunie 2019 la sărbătoarea tineretului democrat, una dintre ultimele acțiuni de masă ale fostului PD, condus de Vladimir Plahotniuc, unde Țuțu era unul dintre liderii formațiunii.

Autoturismul scos astăzi la vânzare tot este un AMG, dar dintr-o altă clasă și este mai vechi.

replicamedia.md11

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.