În Armata Naţională s-a desfășurat procesul de încorporare în serviciul militar în termen. Potrivit unui comunicat remis presei, în perioada 17-21 ianuarie, curent, au fost încorporați peste 600 de recruţi pentru îndeplinirea serviciului militar în termen.
Anterior, recruţii au trecut examenul medical preliminar şi expertiza medico-militară, efectuată de către comisiile de specialitate de pe lângă organele administrativ-militare teritoriale, pentru stabilirea aptitudinii tinerilor pentru serviciul militar obligatoriu.
După repartizarea în unitățile militare, aceştia vor urma un curs de instruire iniţială cu durata de patru săptămâni, după care vor depune jurământul de credinţă Patriei.
Potrivit Hotărârii de Guvern „Cu privire la rezultatele încorporării în serviciul militar în aprilie-iulie 2021 şi încorporarea în serviciul militar în octombrie 2021- ianuarie 2022”, sarcina de încorporare pentru perioada vizată a constituit 1.050 de recruţi pentru îndeplinirea serviciului militar în termen în Armata Naţională și 10 pentru serviciul militar cu termen redus.
Serviciul militar în termen în Armata Națională durează 12 luni, iar cel cu termen redus – 3 luni, pentru acesta fiind încorporați absolvenți ai instituțiilor de învățământ superior.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.