Acasă Justiţie Decizia CtEDO în cazul celorlalți doi profesori turci, expulzați din R. Moldova

Decizia CtEDO în cazul celorlalți doi profesori turci, expulzați din R. Moldova

0

În cazul celorlalți doi cetățenii turci, profesori la Liceul „Orizont” din Chișinău, declarați indezirabili de către organele competente și expulzați, cu un avion rusesc, de pe teritoriul Republicii Moldova acum doi ani, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CtEDO) a primit o declarație prin care reclamanții îşi retrag pretenţiile sale, în schimbul plăţii a câte 25 000 de Euro cu titlu de prejudicii, transmite SafeNews.md cu referire la zdg.md.

Curtea a primit o declaraţie semnată de părţi, potrivit căreia reclamanţii îşi retrag pretenţiile sale, în schimbul plăţii a câte 25 000 de euro cu titlu de prejudicii.

„În faţa Curţii reclamanţii s-au plâns de violarea Articolului 5 § 1 din Convenţie, vizând detenţia ilegală şi Articolul 8 din Convenţie, vizând încălcarea drepturilor la respectul vieţii private şi de familie, în circumstanţe similare cauzei Ozdil şi alţii c. Moldovei(extrădarea profesorilor de la Liceul Orizont). CtEDO a luat notă de declaraţia semnată de părţi şi a decis radierea cererilor de pe rolul său”, se menționează în comunicat.

La sfârșitul lunii iunie curent, reprezentanții Guvernului au declarat pentru Ziarul de Gardă că cinci dintre cei șapte cetățeni turci expulzați, au obținut din partea Guvernului câte 25 de mii de euro pentru fiecare.

Astfel, în total 175.000 EURO statul a fost obligat să achite pentru despăgubirea prejudiciului moral pentru toți cei 7 profesuri turci.

Șapte cetățeni străini au fost expulzați în dimineața zilei de 6 septembrie 2018 din R. Moldova. Aceștia au fost reținuți în timp ce ieșeau din casă pentru a merge la serviciu. 

zdg.md

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.