Uniunea Europeană (UE) va aloca peste 3,25 milioane euro (plus 175 mii euro de la administraţia locală Chişinău) pentru îmbunătăţirea activităţilor de transport public ale municipalităţii.
Potrivit Infotag, ambasadorul polonez în Republica Moldova, Bartlomiej Zdaniuk, a declarat miercuri, la ceremonia de prezentare a proiectului MOVE IT like Lublin – „O iniţiativă pentru dezvoltarea durabilă a transportului public în Chişinău cu sprijin financiar UE”, că finanţarea este prevăzută pentru patru ani, iar fondurile UE sunt oferite sub formă de grant.
Diplomatul a subliniat că „implementarea proiectului într-o sferă atât de importantă pentru orice metropolă este un exemplu de relaţii prieteneşti şi de parteneriat între cele două oraşe”.
Gintautas Baranauskas, şeful adjunct pentru Cooperare al Delegaţiei UE în Moldova, a subliniat că trăsătura distinctivă a acestui proiect este „transferul de bune practici în îmbunătăţirea sferelor vieţii de la un oraş european la altul”.
Oficialul european a remarcat că Lublin este cunoscut în Europa ca lider în soluţii noi în domeniul transportului electric.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.