O familie de turci a prezentat la trecerea frontierei acte falsificate. Incidentul a fost înregistrat la punctul de trecere Leușeni. Totodată, cercetat este și un moldovean care a prezentat un certificat de vaccinare fals.
Astfel, în dimineața zilei de 18 ianuarie, pe sensul de ieșire din țară, s-a prezentat o familie de cetățeni turci. Soții de 26 și, respectiv, 22 de ani, împreună cu copilul de 2 ani, se deplasau ca pasageri ai unei curse regulate Chișinău-București.
În timpul verificărilor actelor de călătorie, polițiștii de frontieră au observat că permisele de ședere pe teritoriul Norvegiei, alipite în pașapoarte, prezintă semne de falsificare.
Conform procedurilor, persoanele respective au fost plasate într-o încăpere separată, ulterior au fost preluate și predate Biroului Migrație și Azil din cadrul MAI.
Pe cazul dat s-au pornit cercetări pentru elucidarea circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate.
Documentele vor fi supuse expertizei tehnice în vederea stabilirii legalității acestora. În dependență de rezultate se va face încadrarea juridică a faptei și luarea măsurilor legale ce se impun.
Totodată, un alt caz a fost înregistrat la autorizarea intrării în Republica Moldova a unui tânăr de 35 de ani, domiciliat în raionul Telenești.
Acesta a prezentat în format electronic certificatul de vaccinare anti-COVID-19. În urma verificărilor, polițiștii de frontieră au constatat că persoana respectivă s-a legitimat în baza aceleiași dovezi de imunizare acum o săptămână pentru care este cercetată penal, deoarece în ziua vaccinării bărbatul nu se afla în țară.
La audieri, conaționalul a declarat că într-adevăr s-a imunizat și că va prezenta probele necesare care vor demonstra faptul că era pe teritoriul țării când i-a fost administrat vaccinul. Cercetările continuă, iar bărbatul a fost plasat în autoizolare.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.