Oamenii legii au prins cinci suspecți de vandalizarea bisericii Sfântul Apostol Andrei din municipiul Ungheni noaptea trecută, de unde au furat bani și bunuri destinate donațiilor. Toți cinci s-au dovedit a fi minori, cu vârste între 12 și 15 ani, și în prezent aceștia sunt audiați de polițiști în prezența părinților.
„Polițiștii au stabilit că cinci minori în vârstă de 12-15 ani, din mun. Ungheni au pătruns în biserica Sfântul Andrei din municipiul Ungheni și au sustras o cutie în care se aflau bani și pungi cu haine destinate pentru donații. La moment, minorii sunt audiați în prezența părinților și se stabilește sancțiunea acestora. Anterior aceștia se aflau în vizorul poliţiei”, ne-a comunicat ofițera de presă a IP Ungheni, Cristina Vicol.
Amintim că în noaptea de 17 spre 18 ianuarie, Biserica Sfântul Andrei Ocrotitorul tuturor Românilor din municipiul Ungheni din cadrul Mitropoliei Basarabiei a fost vandalizata și jefuită.Hoții au forțat geamul ca să poată intra și au vandalizat lăcașul. Aceștia au distrus altarul lăcașului de cult și au aruncat pe jos mai multe icoane, candele, cruci, sfeșnice, lumânări și alte lucruri din biserică.
Nu se știe, deocamdată, valoarea pagubelor provocate.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.