Într-o localitate din Râșcani vor avea loc alegeri pe 15 mai 2022

Redacția SafeNews

Comisia Electorală Centrală (CEC) a stabilit organizarea, pe 15 mai 2022, a alegerilor locale noi pentru funcția de primar în satul Zăicani, raionul Râșcani. Potrivit CEC, încetarea înainte de termen a mandatului de primar a survenit în legătură cu decesul acestuia.

Anterior, Comisia a stabilit desfășurarea, în aceeași zi, a alegerilor locale noi pentru alte 8 localități din țară: comuna Ghetlova, raionul Orhei; comuna Horodiște, raionul Rezina; satul Zastânca, raionul Soroca; satul Moara de Piatră, raionul Drochia, satul Tătărești, raionul Strășeni, satul Glinjeni, raionul Fălești, satul Păulești, raionul Călărași și comuna Alexăndrești, raionul Râșcani.